Psihoterapie bazată pe psihologia profunzimii

Actualizat la

Julia Dobmeier își finalizează în prezent masteratul în psihologie clinică. De la începutul studiilor sale, a fost deosebit de interesată de tratamentul și cercetarea bolilor mintale. În acest sens, aceștia sunt motivați în special de ideea de a le permite celor afectați să se bucure de o calitate a vieții mai ridicată prin transmiterea cunoștințelor într-un mod ușor de înțeles.

Mai multe despre experții Tot conținutul este verificat de jurnaliștii medicali.

Psihoterapiile bazate pe psihologia de profunzime reprezintă o dezvoltare ulterioară a psihanalizei. La fel ca acestea, ele își propun, de asemenea, să rezolve problemele emoționale actuale tratând conflicte îngropate din trecut. În acest scop, procesele psihologice de profunzime folosesc tehnici din psihanaliza clasică. Cu toate acestea, acestea sunt mai orientate spre obiective și sunt limitate în timp. Citiți aici cum funcționează psihoterapiile bazate pe psihologia de profunzime și când sunt adecvate.

Ce este psihoterapia bazată pe psihologia de profunzime?

Termenul „psihoterapie bazată pe psihologia de profunzime” cuprinde diverse metode terapeutice care s-au dezvoltat din psihanaliză. La fel ca psihanaliza însăși, ele se bazează pe teoriile dezvoltate de neurologul vienez Sigmund Freud la sfârșitul secolului al XIX-lea. Inconștientul joacă un rol central în acest sens.

Abordarea se bazează pe presupunerea că conflictele reprimate din copilărie stau la baza problemelor actuale. Conflictele interne pot apărea, de exemplu, atunci când părinții își protejează în exces copilul. Apoi, copilul nu își poate trăi nevoia de independență. Conflictul dintre nevoile contradictorii de independență pe de o parte și securitate și atașament pe de altă parte este suprimat din conștiință.

În viața ulterioară, persoana în cauză poate repeta acest model de relație devenind dependentă de partener. Probleme grave pot apărea cel târziu cu o separare. Terapia face posibilă vizibilitatea unor astfel de conflicte și abordarea lor.

Spre deosebire de psihanaliză, psihoterapia bazată pe psihologia profunzimii este limitată în timp. Prin urmare, terapeutul se concentrează pe principalele conflicte care împovără pacientul. Chiar și atunci când sunt explorate conflictele din copilărie, focalizarea se întoarce întotdeauna spre aici și acum. În funcție de tulburare, terapeutul folosește tehnici specifice.

O altă diferență față de psihanaliza clasică: în psihoterapia psihologică profundă, pacientul nu se află pe canapea în timpul ședinței, ci stă vizavi de terapeut.

Când faci psihoterapie bazată pe psihologia de profunzime?

Psihoterapia bazată pe psihologia profunzimii este utilizată pentru multe tulburări mentale - de la tulburări de anxietate la depresie și tulburări de personalitate. Este oferit în ambulatoriu și internat, precum și terapie individuală sau de grup.

O condiție prealabilă importantă pentru psihoterapia bazată pe psihologia de profunzime este că pacientul este pregătit să lucreze la personalitatea sa și să recunoască conflictele din spatele simptomelor. Accentul se pune întotdeauna pe trecutul pacientului.

Nu există instrucțiuni concrete sau sugestii de acțiune din partea terapeutului. Dacă un pacient dorește acest lucru, terapia comportamentală poate fi mai potrivită pentru ei.

Terapia comportamentală

Cum funcționează terapia comportamentală și pentru cine este potrivită, puteți citi în articolul Terapie comportamentală.

Ce faci cu psihoterapia bazată pe psihologia de profunzime?

La fel ca înainte de orice terapie, terapeutul trebuie să pună mai întâi un diagnostic. Pentru a face acest lucru, terapeutul întreabă despre simptome, relațiile importante din viața pacientului și experiențele formative din viața sa. Scopul este de a descoperi posibilele declanșatoare ale problemelor. Indiciile cruciale oferă informații despre momentul în care au început simptomele și care situații le înrăutățesc.

Recunoașterea conflictelor

În faza inițială, este vorba și despre elaborarea unui conflict central. În legătură cu acest conflict, sunt determinate obiectivele pe care pacientul ar dori să le atingă în terapie. Un scop, de exemplu, poate fi dezvoltarea unei independențe mai mari.

Terapeutul are o impresie despre cum s-a comportat pacientul în alte relații, de exemplu cu părinții, prietenii sau partenerul de viață, prin poveștile pacientului. Este posibil să se identifice modele de comportament repetitive, pe care terapeutul le reflectă apoi pacientului. De asemenea, oferă interpretări despre ceea ce înseamnă acest comportament sau anumite sentimente și care dorințe inconștiente ar putea fi ascunse în spatele acestuia.

În timpul terapiei, terapeutul dezvăluie, de asemenea, conflicte interne pe care pacientul nu le cunoștea anterior. De îndată ce pacientul recunoaște comportamentul problematic și modelele de gândire, există o oportunitate de schimbare.

Relația terapeut-pacient

Un alt subiect important al terapiei este relația dintre pacient și terapeut. Terapeutul folosește această interacțiune ca o oglindă pentru modul în care pacientul interacționează cu alte persoane. De exemplu, dacă pacientul se comportă foarte anxios față de terapeut, atunci terapeutul abordează această teamă: De ce se comportă pacientul anxios? Cum a apărut această teamă față de alți oameni?

Au sunat emoții

În psihoterapia bazată pe psihologia profunzimii, în general se acordă mult spațiu sentimentelor. Pacientul învață să recunoască și să numească toate emoțiile sale - pozitive, precum și negative. Unele sentimente și gânduri pot fi jenante sau incomode pentru persoana în cauză. Dacă pacientul încearcă să le evite prin lipsa sesiunilor sau nerezolvarea problemelor, terapeutul va explora sensul din spatele comportamentului de evitare.

Înainte de sfârșitul terapiei, terapeutul pregătește pacientul emoțional pentru perioada de după aceea. Sentimentele de frică sau furie care pot apărea odată cu despărțirea sunt tratate în terapie.

Psihoterapie imaginativă Katathym

Termenul psihoterapie bazat pe psihologia de profunzime include diverse abordări terapeutice care s-au dezvoltat din psihanaliză. Aceasta include și psihoterapia imaginativă katathym. În această formă de terapie, terapeutul lucrează cu imagini și simboluri. Acestea pot declanșa sentimente și gânduri la pacient care reflectă conflicte interne. În diferite etape terapeutul încearcă să pătrundă din ce în ce mai adânc în inconștient.

Terapeutul îi arată pacientului, de exemplu, imagini ale unui pârâu sau a unui munte. Problemele psihologice se manifestă, de exemplu, atunci când pacientul are dificultăți în urcarea muntelui în minte sau când pârâul îi provoacă o inundație în minte. Prin interpretarea acestor așa-numite vise de zi, terapeutul poate face procesele inconștiente vizibile pentru pacient. Prin urmare, această terapie este potrivită și pentru persoanele cărora le este greu să-și descrie problemele în cuvinte.

Psihoterapia imaginativă katathym este potrivită pentru persoanele cărora le este greu să-și descrie problemele cu cuvinte. Este, de asemenea, o opțiune pentru pacienții foarte raționalizați, blocați emoțional. Poate fi recomandat pentru majoritatea tulburărilor mentale, în special a depresiei și tulburărilor de anxietate. Cu toate acestea, în psihozele acute sau într-o fază depresivă severă acută este preferabil tratamentul psihiatric.

Terapia focală

O altă formă specială de psihoterapie bazată pe psihologia de profunzime este terapia focală. Aceasta se caracterizează printr-o durată deosebit de scurtă de zece până la 30 de sesiuni. Terapia focală este adecvată în special atunci când pacientul are un conflict de bază pe care ar dori să lucreze.

Terapeutul lucrează cu pacientul la problema acută într-un mod foarte orientat spre obiective. Din această experiență, pacientul ar trebui să învețe să abordeze în mod independent alte conflicte în viitor.

Datorită celor câteva sesiuni, terapia focală este intensă și solicitantă din punct de vedere emoțional. Prin urmare, este important ca pacientul să fie foarte motivat și pregătit să se gândească la el însuși în mod autocrit în afara sesiunilor.

Durata psihoterapiei pe baza psihologiei profunde

Terapia psihologică de profunzime poate dura de la câteva luni la doi ani. Întâlnirile au loc de obicei o dată sau de două ori pe săptămână.

Care sunt riscurile psihoterapiei bazate pe psihologia de profunzime?

Terapiile care se întind pe o perioadă lungă de timp implică întotdeauna riscul ca pacientul să dezvolte o anumită dependență emoțională de terapeut. Prin urmare, acest risc există și cu psihoterapia bazată pe psihologia de profunzime. Dacă se termină după o perioadă lungă de timp, unii pacienți cad într-o gaură adâncă și se simt pierduți. Cu toate acestea, terapeuții experimentați sunt conștienți de această problemă. Vă adresați subiectului în mod repetat și pregătiți pacientul pentru timpul după terapie înainte de ultima sesiune.

Pacienții care merg la psihoterapie psihologică profundă o fac de obicei din cauza stresului psihologic. Vor să depășească acest lucru, dar în același timp unii se tem de schimbările care merg mână în mână cu psihoterapia bazată pe psihologia de profunzime. Procedând astfel, părțile ascunse ale personalității sunt, de asemenea, iluminate.

În terapie, majoritatea pacienților descoperă în sine sentimente și gânduri necunoscute anterior.Acest lucru le schimbă postura și comportamentul. Aceasta nu este doar o provocare pentru pacientul însuși, ci și pentru cei din jur. Dacă, de exemplu, o persoană timidă anterior apare brusc încrezătoare în sine ca urmare a terapiei, alte persoane pot reacționa iritate.

Ce trebuie să iau în considerare după psihoterapia psihologică profundă?

În psihoterapia bazată pe psihologia profundă, pacientul tratează intens sentimentele, gândurile și amintirile copilăriei sale. Ședințele de terapie sunt mai eficiente dacă pacientul își face timp pentru a procesa ceea ce s-a discutat ulterior.

În psihoterapia bazată pe psihologia de profunzime, este de asemenea important să fii atent la ce sentimente a declanșat o sesiune de terapie. Este util dacă pacientul ia notă de acestea pentru a le discuta cu terapeutul în următoarea sesiune.

Dacă sfârșitul iminent al terapiei ridică temeri și îngrijorări, pacienții ar trebui să fie deschiși cu privire la acest lucru terapeutului. Este posibil ca anumite subiecte să fie discutate din nou. Uneori are sens extinderea terapiei.

Etichete:  Medicină alternativă gpp adolescent